RACAI > Despre ICIA > Academia Română
Academia Română a fost înființată la 1/13 aprilie 1866 sub numele de Societatea Literară Română. Astfel, a fost realizat unul dintre principalele proiecte în cadrul programului de modernizare a adoptat după Unirea din 1859 a celor două principate românești, Muntenia și Moldova, nucleul de azi al României. Academiile, în sensul vechi – adică școli de învățământ superior – au existat în aceste principate încă din secolul al 16-lea. Cea mai activă și de lungă durată au fost academiile de domnie instituite în București (în jurul anului 1689) și la Iași (în 1707), care au antrenat elita creștină intelectuală din Europa de Sud și Orientul Apropiat și aveau să devină primele universități din România, în din secolul al 19-lea. Cu toate acestea, în scopul de a sprijini modernizarea acesteia, societatea românească avea nevoie de un alt fel de academie, după modelul academiilor Europei de Vest: o instituție care va aduna personalități proeminente ale vieții intelectuale a națiunii ca un grup de reflecție și acțiune pentru progresul general prin intermediul științei și culturii. La început, aceasta idee a luat forma de societăți științifice cu obiectivele literare și, mai general culturale, cum ar fi cele care au început la nivel local în Brasov (1821), București (1844), Sibiu (1861), Cernăuți (1862). Succesul lor a încurajat noțiunea de instituție centrală pentru promovarea creației literare și științifice, animarea unor tradiții ale literaturii universale, și elaborarea unui dicționar exhaustiv al literaturii române. Acest lucru a fost instituția înființată în 1866, care îşi va începe activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. Instituția nou-înființată a fost de la bun început o societate națională, enciclopedică și activă. De ce națională? Pentru ca a fost reprezentantă a culturii, nu numai pe teritoriul a ceea ce a fost atunci România, dar, de asemenea, pe teritoriile aflate sub dominație străină de către imperiile austro-ungar, otoman, și rusesc. Prin urmare, cei 21 de membri fondatori au fost savanți și literați nu numai din Țara Românească și Moldova, dar și din Transilvania, Banat, Maramureș, Bucovina, Basarabia (azi Republica Moldova) și în Peninsula Balcanică. In 1879 printr-o lege specială Societatea Academică Română a fost promulgată instituție națională, cu numele de Academia Româna – “. Entitate morală și independentă în toate întreprinderile sale de orice natură”. Academia a fost enciclopedică, deoarece preocupările sale au cuprins toate domeniile de arte, litere și științe. Statutul din 1867 a stabilit trei secțiuni: filologie-literatură (de asemenea, inclusiv artele plastice) istorie-arheologie și științele naturale. Secțiuni noi au fost adăugate mai târziu în conformitate cu progresul general al științei. În cele din urmă Academia Română nu a fost concepută de către fondatorii săi doar ca un forum de recunoaștere națională, ci ca un centru activ de cercetare științifică și creație literară și artistică. În cei 134 de ani de la începuturile sale, Academia a traversat atât perioade luminoase cât și sumbre, a cunoscut atât de succes și înfrângeri și deşi s-a bucurat de admirația națiunii, respectul cercurilor academice din lumea întreagă și generozitatea multor donatori care s-au asigurat, astfel alături de fonduri guvernamentale, resursele necesare pentru activitatea și dezvoltarea unui centru științific cu o astfel de amploare. În schimb, Academia a gustat, de asemenea, umilințele, înrobirea politică și marginalizarea impuse de regimul comunist totalitar. În timpul celei mai mari părţi a activității sale Academia atins obiectivele stabilite de către fondatorii săi și a reușit a fi principalul forum reflecție cât și creație intelectuală literară și artistică a poporului român. Regii ţării au fost președinți de onoare cât și protectori ai Academiei, membrii de onoare au fost personalităţile cele mai reprezentante în științe, arte, litere cât și în România, membrii activi şi asociaţi au fost figuri importante de renume național și internațional, legate prin cercetare, contribuții și afecțiune de realitățile din România. Prestigiul cât și munca neobosită în serviciul științelor cât și națiunii, le-a câștigat autoritatea de a-i proclama “nemuritori”. Calitatea de Academician a fost sinonim cu preeminența intelectuală absolută în societatea modernă românească. Membrii Academiei au promovat progresul științific, cultural și social. Educaţi în marile centre intelectuale din Europa de Vest, au fost – prin instruirea lor, activitatea și relațiile – determinate și agenți de modernizare a determinanţi în România. Ei au organizat centre de cercetare în diverse domenii, au scris și au publicat lucrări de referință în literatura de specialitate românească sau europeană, au fondat și dotat muzee si biblioteci, au oferit soluții la problemele naționale în economie, tehnologie, medicină sau de educație, în cele din urmă, prin cursuri și orientare teoretică şi practică, au antrenat oamenii de știință tineri care s-au ridicat la faima națională şi internaţională, care ilustrează excelența, atât ca oameni de știință cât și ca profesori universitari. Dezvoltarea de fiecare domeniu de activitate în cadrul programului Academiei Române coincide cu însăși istoria culturii românești moderne și contemporane . http://http://www.acad.ro/